Căpitanul Hatteras

Deoarece o reclamă s-a succedat obsesiv la posturile de televiziune, în ceea ce priveşte apariţia următorului număr din biblioteca "Jules Verne" şi ca muuuulte familii de români suntem şi noi cumpărători fideli ai volumelor oferite de cotidianul "cel mai adevărat", am purces cu multă curiozitate la lecturarea volumului din titlul acestui post. În copilărie, am citit mai multe volume din opera lui Jules Verne şi am fost oarecum fascinat de aventurile eroilor. Aşa că iau volumul respectiv şi încep lectura, descrierile amănunţite ale fiecărui loc şi obiect ce se apar în poveste, îmi pun răbdarea la încercare şi mai sar, pe ici pe colo, căutând dialogurile şi implicit acţiunea care nu întârzie să apară. Hatteras, cu toate că e desemnat eroul principal al naraţiunii, se cam fofilează  în primele capitole şi astfel domnul Verne ne supune unui  suspans demn de peliculele de groază. Eroul principal, un tip bogat, construieşte pe cheltuială proprie un vas cu care vrea să ajungă în apropierea Polului Nord, pe care dorea să-l atingă într-o expediţie pe gheaţă. Pe măsură ce înaintez cu lectura descrierile interminabile, garnisite cu date istorice, mă plictisesc şi ajung să sar capitole întregi, după care, ca la o povestire poliţistă, cedez şi citesc ultimul capitol în care aflu  că Hatteras moare la Polul Nord, unde găseşte şi un vulcan. Mă uit la mormanul de cărţi şi mă intreb dacă fiicele mele vor citi vreodată un "Jules Verne" de la cap la coadă în situaţia în care mie mi-a fost greu să mai urmăresc povestirea. Mai au răbdare copiii să citească sute de pagini de unde pot afla cateva date care se găsesc în jumătate de oră de documentar National Geografic?  O carte mai poate capta atenţia copiilor noştri care sunt "bombardaţi" de mici cu o multitudine de informaţii de la teveu?  Şi atunci la  ce o să ne folosească aceste celebre colecţii? Răspunsul mi-l dă o cititoare care a făcut un comentariu pe site-ul ziarului care dă cărţi la tot poporul, "editati niste etichete sau niste cotoare false pentru cartile pe care le-ati editat pana acum in colectia Jules Verne..."  Cred că ăsta e răspunsul, ne folosesc la înfrumuseţarea bibliotecii, sau poate la pensie, ne vom apuca să citim operele lui "Jules Verne".

Războiul cu bunul simţ

Din cauza unei întâmplări nu tocmai plăcute, care a dus la imobilizarea până la finalizarea unor mici reparaţii a dragei mele maşinuţe, de câteva zile sunt utilizatorul mijloacelor de transport în comun din, onor, municipiul Galaţi. Lăsând la o parte modul, sau halul, în care arată autobuzele de pe traseu, precum şi faptul că acestea au, în zona Minion, o frecvenţă identică cu cea a ploii în deşert, ceea ce m-a frapat a fost modul în care unii bătrâni se comporta atunci când călătoresc. Într-una din dimineţile în care nu ai loc să arunci un ac în autobuz, la o oră cănd cei în activitate merg la servici şi elevii spre scoală, nelipsiţii bătrânei sunt prezenţi cu destoinicie în staţie. Toate bune până îşi face apariţia mult aşteptatul autobuz, moment în care câteva bătrâne încep să se agite ca atleţii înaintea startului la suta de metri. Nu apucă soferul să deschidă uşile căci firavele bătrâne se reped ca uliu pe pradă spulberând totul în calea lor. Ce şansă mai au ceilalţi călători să se apropie de utilaj? Zero. De ce? Ceilalţi călători nu sunt imunizaţi impotriva bunului simţ. Ce fac în continuare vajnicile amazoane? Urcă în autobuz şi prima care atinge platforma se aruncă pe un scaun, îşi aruncă poşeta pe altul şi se apleacă peste al treilea scaun, ţinându-l ocupat. Celelalte coechipiere o ajung din urmă pe atacantă şi îşi ocupă cu mândrie locurile. În cazul în care nu le reuşeşte figura cu scaunele se postează lângă un copil sau un adolescent aşezaţi şi se minunează, cu voce ridicată, de nivelul scăzut de bun simţ al tinerilor, neuitând să evoce vremuri trecute "Pe vremea mea.......".
Unde credeţi că merg pensionarii la ore aşa matinale? Au vreo treabă urgentă, vreo problemă de rezolvat. Daaaaa, unii chiar au ceva treburi pe la instituţiile statului şi se postează pe la ghişee încă înainte de deschidere pierzând vremea, însă mai sunt şi unii care se plimbă, doar de dragul plimbării. Nu vreau să spun că e specific bătrânilor să facă asta, însă există o categorie de persoane, din acea grupă de vârstă care, se pare, au îmbătrânit degeaba. Ce mecanism îi "mână în luptă" pe această categorie de cetăţeni ai urbei noastre? Bineînţeles visceralul instinct românesc de a apuca ceva înaintea celuilalt, chiar dacă nu ţi se cuvine asta. În general bătrânii sunt modele pentru generaţia tânără însă în aceste cazuri e mai bine să acoperim ochii copiilor noştri.

Aseară am ajuns la cumpărături la un hipermarket pe a cărui holuri se afla doua fotolii care, contra unui leu, îţi "execută" un minut de masaj. Văzând o domnişoară care închidea lasciv ochii în timp ce fotoliul îşi făcea treaba, curios, m-am aşezat pe scaunul alăturat şi am introdus în fanta scaunului un leu. La început sunt imobilizat fiindu-mi prinse picioarele între dispozitivele speciale (tip menghină), iar apoi din spătar simt tot felul de "degeţele" care mă masează pe spate. Ok, îmi zic, bună treaba! După care surpriza... simt că din şezut iese un dispozitiv care începe să mă controleze prin locul pe unde n-a umblat nimeni. Dau să mă ridic dar "rana din pulpă nu mă lasă" adică dispozitivul nu-mi dă voie. Norocul meu că "degeţelul" respectiv nu a insistat în acel loc retragându-se. Atunci am înţeles de ce domnişoara de lângă mine aprecia  aşa mult "masajul". Nu ştiu ce să cred, ori am ales fără să ştiu un program "lady", ori un program "poor" ţinând cont că am băgat doar un leu, important este că am scăpat "întreg" şi am trecut cu bine şi prin această încercare.

Conspirația de la ora cinci (P.M.)

În diverse locuri din oraș, în jurul orei cinci, grupuri de batrânei se adună cu mâinile împreunate la spate. Se apropie unii de alții și se intrebă conspirativ:

- A venit?

- Încă nu.

Obiectul în jurul căruia se formează grupurile este o cutie portocalie, cu picior, lângă care oprește o mașină. Din mașină coboară un tânăr care pune în cutia respectivă un braț de ziare. Bătrâneii se reped sprinteni și înșfacă cateva exemplare după care pleacă mulțumiți spre casă. În jurul cutiei mai apar câțiva doritori, care iau cate un exemplar, după care unul din bătrânii care până atunci așteptaseră liniștiți și luaseră cateva numere, se uită împrejur și apoi ia toate ziarele rămase îndesându-le într-o sacoșă. Și așa s-au distribuit și în această dupăamiază exemplarele gratuite din cotidianul  de seară. O nouă ocazie, pentru unii, de a-și exersa instinctul românesc de a apuca totul înaintea celorlalți.  Să mai spună cineva că gălăţenii nu sunt interesați de viața politică, mondenă și culturală a urbei noastre. Mai ales dacă e "moca".

Doar 30 % dintre bătrânii peste 75 de ani sunt îngrijiţi de familie, restul trăiesc în singurătate. Ce poate fi mai dureros când, la apusul vieții,  cauți cu disperare companie iar ceilalți  te resping. Ce gândești atunci cînd copiii tăi nu-și fac timp să te viziteze. Ce gandește un bătrân, a cărui poveste am aflat-o deunăzi,  diagnosticat cu cancer în fază terminală a cărui suferință  nu poate fi alinat de fiul său care, aflat în S.U.A. unde este căsătorit și are șapte copii, nu-și permite să vină acasă. Din păcate zâna surprizelor este în concediu, iar la reluarea emisiunii fiul nu ar mai avea pe cine să surprindă. 

de la frig la ger!

De câteva zile frigul, cu care natura ne-a mai adus aminte de iarnă, s-a transformat în ger. Imaginile zugrăvite de Alecsandri în pasteluri au căpătat reprezentare în natură, zăpada scârțâie sub picioare așa cum demult nu am mai auzit. Oamenii sunt zgribuliți si aleargă precum pinguinii catre oazele de caldură. Dar are și iarna farmecul ei, mai ales că de mulți ani nu am mai avut un asemenea anotimp. Să ne bucurăm de zăpadă și să păstrăm în suflet această răcoare pe care să o activăm la vară cand vom transpira stând pe loc.

ninge iar

Uitandu-mă pe fereastra am observat ca prognozele  meteorlogilor care anuntau ninsoare s-au adeverit. Avem iarasi pe strada un covor de zapada care va bucura copii si va umple de nervi adultii. Adultii nu iubesc zapada? Ba da, dar doar in statele civilizate unde dupa aceasta s-a asezat intr-un strat marisor este luata pe sus de utilajele municipalitatii si dusa intr-un loc mai bun. La noi din pacate zapada s-a odihnit pe strada, facuta gramezi de utilajele care au lucrat pentru degajare, pana cand caldura a adus-o in stare lichida. Ninsoarea va continua? Vom vedea maine care categorie de cetateni ai orasului va fi fericita, copiii sau adultii.