Diversitate

Ziua Internațională a persoanelor cu handicap a fost sărbătorită la Galați prin organizarea de către Asociația Persoanelor cu Handicap "Sporting Club" si Fundația Umanitară "Theo" a spectacolului "Diversitate", care a avut loc în sala Teatrului Muzical "Nae Leonard". La spectacol au participat pe lângă membrii asociației și copii de la Școlile Speciale nr. 1 "Emil Garleanu" și nr. 2 "Constantin Pufan" ai căror mici artiști ne-au umplut inimile de bucurie.


In deschiderea evenimentului președintele "Sporting Club" Vasile Cristea si-a manifestat bucuria pentru faptul că și în acest an spectacolul s-a putut organiza în condiții excelente în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați, Consiliul Local Galați, Teatrul Muzical "Nae Leonard" și Centrul Cultural Dunărea de Jos, instituții locale cu care dau de fiecare dată o mână de ajutor celor mai puțin norocoși decât noi.

Din partea autorităților locale a fost prezentă pe scena d-na. Viorica Palade, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială din Primăria Galați care a spus că dorește în continuare să aibă o colaborare cu O.N.G.-urile locale și că acest parteneriat poate duce la rezolvarea problemelor persoanelor cu diverse dizabilități.



In continuare vă împărtășesc câteva imagini care sper să fi surprins ceva din frumusețea acestui eveniment.

































In foaierul sălii de spectacol a fost amenajat și un stand la care s-au comercializat produse "hand made" create de membrii "Sporting Club"

trec peste tine, dacă nu am încotro!

Un hip-hop-er autohton repeta obsesiv, in refrenul ultimului sau hit, sintagma din titlul acestui post. Nu sunt atras de acest gen de muzica si nu sunt exaltat de "intelepciunea" versurilor vorbite de tipul asta de artisti, care nu duc lipsa insa de sustinatori. N-am putut insa sa nu remarc cat adevar se afla in acea fraza, cat de bine se reflecta situatia actuala din societatea noastra. Nu cunosc nici o teorie a educatiei in care se gaseste vreun principiu care sa reflecte acest gen de comportament, insa fara prea multa publicitate el a "prins" foarte bine la noi. Cine a invatat sa treaca peste ceilalti, a capatat o abilitate care il ajuta sa razbata, sa urce pe scara sociala, sa se imbogateasca sau sa obtina functii de conducere. Un calator din vest, care ne-a cunoscut tara, a scris despre romani ca sunt: "haotici, emotivi si impertinenti dar si religiosi si manifestand respect pentru orice fel de putere", explicand ca s-a ajuns la acest rezultat ca urmare a istoriei si originii poporului roman, aflat intr-o zona din vecinatatea celor trei zone de influenta a marilor imperii si fiind ocupati cand de unii, cand de altii. Se poate ca sabia sa nu taie capul plecat, insa riscul este ca tot plecandu-ne capul sa nu mai putem sa-l ridicam si sa consideram ca e mai usor asa. Dar cum sa treci de la o atitudine de resemnare la una de calcare in picioare a tuturor principiilor pentru a avea unele avantaje, adica in esenta sa furi? Sunt romanii un popor cu mai multi hoti decat alte comunitati? Se pare ca da, dupa ce migratia europeana a acestui gen de compatrioti ne-a pus o eticheta "pe fruntea" tuturor. Din pacate nu doar hotii "de meserie" se ocupa cu aceasta indeletnicire straveche ci majoritatea romanilor. De la obiceiul de fura cate ceva de la locul de munca, de la patronul care la randul lui  te fura la salariu, pana la furtul academic,  al plagiatului si de la furtul comerciantului la cantar pana la furtul institutionalizat pus la punct de distinsii oameni politici, romanii, care vor mai mult, fura cu nesimtire, educandu-si urmasii sa faca la fel pentru sporirea averii familiei. Ce fac cei care nu au bani si putere? Trec peste tine daca nu au incotro, si nu prea au, pentru ca e mai usor sa treci peste ceilalti si principiile lor, pentru ca a avea principii e un lux, o bogatie. Cum sa ai principii cand nu ai ce baga in gura, cum sa fii umanist cand salariile sunt asa de mici si mai trebuie sa mai si muncesti pentru ele. Ma tot intreb, ce ne facem? Cum ne educam copiii? Ce le spunem ca e bine sa faca? Sa-si astepte respectus randul sau sa dea din coate?

A 25-a ora

Din intamplare am vazut astazi un film despre a carui existenta nu stiam. Nu vreau sa las impresia ca sunt un mare cunoscator a cinematografiei mondiale, insa o mare parte a actiunii are loc in Romania celui de-al Doilea Razboi Mondial si nu intelegeam de ce il ratasem.  Dupa ce am urmarit pelicula, a carui subiect urmareste povestea unui taran roman din Transilvania, care ajunge intr-un lagar de munca fortata la canal si apoi in lagarele  naziste, am crezut ca demersul hollywoodian face parte din politica americana de propaganda negativa  din perioada racirii relatiilor intre rusi si americani(filmul avand premiera in 1967), insa ulterior am aflat ca scenariul s-a bazat pe nuvela unui scriitor roman, pe numele sau Constantin Virgil Gheorghiu, iar faptele relatate au o mare doza de adevar.  Personajul principal, Moritz, interpretat magistral de Antony Quinn, ajunge sa fie deportat din comuna natala impreuna cu alti barbati din comunitatea evreiasca, cu toate ca el era crestin, din cauza jandarmului din localitate care credea ca astfel va ajunge "in patul" frumoasei sale sotii. Din acest moment soarta il duce pe Moritz din lagarul de munca  in Budapesta si apoi in Germania, unde  ajunge sa poarte uniforma nazista. Om simplu, Moritz trece cu seninatate prin provocarile acelor anii tumultuosi, fara sa inteleaga ceea ce i se intampla, fiind martorul tragediei razboiului. Ca intreg filmul, finalul este trist, iar scena in care Moritz isi intalneste sotia care, in urma unui viol la care a fost supusa de "eliberatorii" rusi, a mai adus pe lume un copil, este cu atat mai tragica atunci cand un reporter doreste sa fotografieze intalnirea celor doi cerandu-le cu insistenta sa zambeasca. Intre soarta lui Moritz si cea a Romaniei din acea perioada, exista o mare asemanare si asa cum acesta este nevoit ca dupa razboi sa accepte in familie un copil pe jumatate rus, tot astfel si Romania a fost nevoita sa primeasca "cu bucurie" aramata eliberatoare, care nu a mai plecat decat dupa ce a impus cu forta doctrina si guvernele comuniste.  Nu inteleg motivul pentru care acest film nu este cunoscut si difuzat in Romania insa il banuiesc.   

Un politist...cartofil

Iulian Panait, tanarul din imagine este politist. Politistii sunt respectati de oamenii cinstiti, evitati de infractori dar permanent chemati sa-si faca datoria in situatii solicitante. Am putea crede ca provocarile zilnice la care sunt supusi politistii nu le mai lasa acestora timpul si dispozitia pentru a avea si unele hobbyuri. Nu si in cazul lui Iulian, pentru care colectionarea vederilor vechi a devenit o activitate in care pune la fel de multa  pasiune ca si pentru meseria sa. De ani buni colinda anticariatele si talciocul in cautarea de vederi vechi cu imagini din Braila, orasul sau natal, dar si din Galati orasul in care locuieste si lucreaza de 15 ani. Si pentru ca nici o bucurie nu e  completa daca nu o impartasesti cu ceilalti Iulian a hotarat sa expuna cele mai frumoase piese ale colectiei sale, gasind intelegere si asistenta de specialitate la Muzeul de Istorie din Galati. Expozitia gazduieste vederi cu imagini din perioada interbelica, din ambele orase, majoritatea avand scrise diverse texte, frumos caligrafiate de cei care expediau mesajele insotite de imagini.  

In ziua deschiderii expozitiei, in sala au venit atat pasionati de cartofilie dar si alte persoane care recunosteau in imagini zone ale orasului care acum nu mai exista si tineri care recunosteau cu bucurie unele cladiri vechi care inca mai rezista, mirati de frumusetea oraselor din acea perioada.  

 




Mult succes colectionarului si la mai multe expozitii!

de la iarna la primavara...