marți, 22 iunie 2010

Uite că la alții se poate!


Când mă lamentam că urbea gălățeană  nu este valorizată din punct de vedere turistic și mă gandeam ce se poate face în acest sens, drumurile
m-au dus în Bistrița, unde am primit un posibil răspuns. Festivalul ”Bistrița Medievală” a fost manifestarea care, preț de două zile, a scos bistrițenii în stradă dar a adus și oaspeți din străinătate și spun asta deoarece pe strazi se auzeau și alte graiuri europene. Ce e cu festivalul respectiv? De câțiva ani, artera pietonală din centrul orașului este pavoazată cu steaguri medievale, și în zonă se pot vedea diverse personaje din secolele 15-16, atunci cand cetatea Bistriței era o importantă așezare în zona de nord a Transilvaniei.
În zona centrală a orașului se găsesc tarabe cu diverse produse, dar și meșteșugari care-și ”manufacturează”  ofertele în văzul lumii. Pe scena montată cu ocazia evenimentului au loc concerte de muzică medievală, se evoca momente istorice dar are loc și un concurs de ”Miss Domnița Bistriței” unde frumoasele sunt îmbrăcate în ținute ”medievale”.  Pe stradă au loc tot felul de ”hapeninguri”, dansuri medievale, căutarea de către ceata străjerilor a vrăjitoarei care va fi judecată și probabil arsă pe rug și defilări ale diverșilor cavaleri, domnițe și altor personaje. Sarbatoarea a fost plină de culoare și cred personal că acest tip de manifestari pot aduce doar beneficii  orașelor unde se organizează.  


Un comentariu:

  1. Salut. Acest festival al Bistritei Medievale este destul de tanar, dar organizatorii invata repede. Cu fiecare an devine din ce in ce mai plin de culoare si de "esenta medievala". Daca s-ar pune in valoare toate elementele medievale ale orasului, "Turnul Dogarilor", Biserica Evanghelica, Casa "Ion Zidaru", Ansamblul Sugalete, etc... poate ca ar reusi si Bistrita sa ajunga un adevarat oras medieval. Noroc cu "sasii" care mai pastreaza amintirea zonelor pe care le-au parasit acum multa vreme, si pe care acum la batranete le viziteaza cu nostalgie. Tot cu ajutorul lor s-a refacut si Biserica Evanghelica dupa incendiul din 2008.
    Oricum, felicitari organizatorilor pentru felul in care au realizat acest festival si la mai mare.

    P.S. Un articol cu putin din istoria Bistritei.
    http://www.gazetadebistrita.ro/citeste/1257-monumentele-istorice-comoara-bistri-ei

    RăspundețiȘtergere