vineri, 2 aprilie 2010

LINIȘTE


Ați  simțit câtă liniște este în preajma sărbatorii Paștelui? În fiecare an e liniște, natura e în cea mai frumoasă perioada a sa. La fel ca o femeie însărcinată, natura e superbă în preajma Paștelui. Firele de iarbă au ieșit pe jumătate iar mugurii stau să pocnească. Pământul reavăn, proaspăt săpat, are un miros după care am tânjit toată iarna. Dar mai presus de toate este liniște. Nici nu poate fi altfel, pentru că fie creștin practicant sau nu, în aceste zile toți românii își amintesc de Iisus. Ne amintim de sărutarea lui Iuda, auzim zornăitul arginților și orice om se înfioară. Comemorăm trecerea din astă lume a Mântuitorului și dacă El a murit pe cruce pentru a ne învăța legea Iubirii câți din noi am înțeles-o. Câți din noi nu Îl vindem zilnic pe Iisus punând mai presus bucurii de o clipă? Va veni seara învierii și vom merge cu lumânările în mâini la biserici, vom lua lumină și ne vom întoarce la casele noastre. Poate acea lumină să ne "lumineze", să vedem că toate vor merge mult mai bine dacă vom respecta legea lui Iisus, legea iubirii. Iubind mai mult decât o facem acum, ne vom umple și mai mult de iubire divină.  Când iubești în suflet nu mai e loc de ură, de ranchiună sau alte sentimente josnice. Să vărsăm o lacrimă în sufletul nostru pentru patimile Mântuitorului și să facem în așa fel încât acestea să nu fie în zadar. Vă doresc tuturor ca această liniște să vă dăinuiască permanent în suflete.

Hristos a înviat! 

Un comentariu: